Despre carte: 2006 / Luigi Pirandello, ca dramaturg, și-a pus ca sarcină principală întruchiparea pe scenă a unor noi idei despre teatru ca spectacol, care impuneau el să spargă radical vechile idei despre regie În acești ani, dezvoltând tradițiile dramei intelectuale ale lui Ibsen și mai ales Shaw și îmbogățindu-le cu realizările teatrului „grotesc”, Pirandello și-a creat cele mai cunoscute piese filozofice: „Șase personaje în căutarea unui autor”. (1921), „Henric al IV-lea” (1922), „Fiecare în felul lui” (1924), „Astăzi improvizăm” (1930), etc. În aceste piese, problema înstrăinării și imposibilitatea auto-auto-ului uman. expresia, contradicția dintre „față” și „mască”, realitatea și visele, relativitatea adevărului etc. Piesa „Henric al IV-lea” este considerată pe bună dreptate una dintre cele mai profunde drame filosofice ale lui Pirandello, care uneori este numită în mod eronat o farsă. Personajul principal (nu este dat numele său real) apare doar sub „mască” împăratului german Henric al IV-lea, care a trăit în secolul al XI-lea, iar vila lui singuratică apare ca un castel imperial cu o sală a tronului. Alte personaje din piesă apar sub numele lor și sub numele unor personaje istorice. Dar, cu toate acestea, nu vorbește despre soarta împăratului german, care a intrat în conflict cu autoritatea papală, ci despre soarta tragică a unui om singuratic care a experimentat trădarea în dragoste și prietenie..